Choux cu căpșuni
Un desert cu gust fresh, perfect pentru momentele în care vrei ceva dulce și special.
Ingrediente
300 g căpșuni spălate și uscate
Pentru choux-uri
7 linguri făină
4 ouă
250 ml apă
100 g unt moale
sare
Pentru umplutură
500 g frișcă dulce
1 pliculeț zahăr vanilat
Mod de preparare
Pentru choux-uri, așezi pe foc un vas cu apă, pui untul, iar când începe să fiarbă pui, în ploaie, făina amestecată cu sarea. Amesteci energic, lași câteva minute, iei de pe foc și lași la răcit, apoi încorporezi, unul câte unul, ouăle. Răstorni aluatul obținut într-un poș și formezi choux-uri, direct în tava de aragaz în care ai întins hârtie de copt. Le coci până când devin aurii, le lași la răcit, apoi le tai căpăcelele.
Tai câteva căpșuni în jumătăți, iar pe restul le lași întregi.
Pentru umplutură, mixezi frișca rece de la frigider cu zahărul vanilat, o pui în poș și umpli choux-urile. Așezi pe fiecare câte două sau trei jumătăți de căpșuni, apoi pui căpăcelul.
Le servești decorate cu căpșuni și cu zahăr pudră.