Cozonac cu nucă și rahat
Îţi doreşti să prepari un cozonac acasă? Ce ai spune dacă ai încerca reţeta noastră de cozonac cu nucă și rahat.
Ingrediente
Pentru aluat
500 g făină albă
15 g drojdie proaspătă
200 ml lapte cald
1 praf sare
100 g unt topit
150 g zahăr
1 lingură coajă de portocală
1 lingură rasă coajă de lămâie
5 gălbenușuri
1 linguriță esență de vanilie
Pentru umplutură
5 albușuri
200 g zahăr
150 g nuci coapte și măcinate
20 ml rom
2 linguri cacao
100 g rahat, tăiat cubulețe
1 pliculeţ zahăr vanilat
1 ou bătut, pentru uns cozonacii
miez de nucă, pentru decor
Mod de preparare
Pentru maia, amesteci drojdia cu o lingură de zahăr, cu 4 linguri de lapte călduț și cu o lingură de făină. Omogenizezi, acoperi și lași maiaua la crescut, la loc cald, până își dublează volumul.
Separat, freci energic gălbenușurile cu sarea și cu zahărul. Cerni făina de 2 ori, faci o gropiță în mijloc, torni maiaua, pui gălbenușurile, coaja de lămâie și pe cea de portocală, esența de vanilie, amesteci și începi să frămânți, turnând, în fir subțire, restul de lapte, apoi încorporezi untul. Frămânți aluatul până când nu se mai lipește de mâini, îl acoperi și îl lași la crescut, la loc cald, aproximativ o oră.
Între timp, prepari umplutura. Baţi bine albușurile, până când obții o spumă tare, încorporezi zahărul în ploaie, torni romul, pui zahărul vanilat și mixezi continuu până când se întărește compoziția. Încorporezi nucile și cacaua, pe care o cerni separat, amestecând ușor cu o paletă, de jos în sus.
Presari făină pe suprafaţa de lucru și întinzi aluatul. Îl mai frămânți, câteva minute, apoi îl tai în două. Întinzi prima bucată în dreptunghi, așezi jumătate din cantitatea de umplutură, nivelezi, presari jumătate din cantitatea de rahat și rulezi. Procedezi la fel cu cealaltă bucată de aluat și cu restul de umplutură, apoi îi împletești.
Lași cozonacul la crescut în tavă încă 10 minute, îl ungi cu oul bătut, așezi din loc în loc mieji de nuci și dai cozonacul la cuptorul încins în prealabil, până când trece testul cu scobitoarea și este suficient de rumenit.