Dulceață de vișine
16 noiembrie 2023
Deserturi
Dacă vrei să te bucuri în orice moment al anului de aromele fructelor, trebuie să faci loc în cămară pentru borcanele cu dulceață de vișine.
Ingrediente
1 kg vișine
800 g zahăr
zeama de la 1 lămâie
Mod de preparare
Speli bine vișinele, le scoți sâmburii și le îndepărtezi codițele, apoi le pui într-o cratiță mai mare, presari peste ele zahărul și adaugi zeama de lămâie. Amesteci ușor ingredientele și le lași deoparte, cel puțin 3 ore.
Așezi vasul pe foc și fierbi dulceața până când se leagă siropul, iar fructele plutesc în el.
O lași la răcit și o torni în borcane sterilizate pe care le închizi ermetic.