Fursecuri simple din aluat fraged
16 martie 2020
Deserturi
Poate cea mai simplă reţetă de prăjituri, care se prepară cât ai zice peşte, este cea de fursecuri din aluat fraged. Le vei adora, căci se topesc în gură!
Ingrediente pentru reţeta de fursecuri din aluat fraged
- 200 g făină
- 200 g unt
- 2 ouă
- 200 g zahăr pudră
- 200 g migdale pulbere (în blender)
- sare
Mod de preparare reţeta de fursecuri din aluat fraged
Separă ouăle şi freacă bine gălbenuşurile cu zahărul pudră, untul topit, un praf de sare şi migdalele pulbere. Foloseşte un castron în care să pui făina, iar peste ea vei adăuga amestecul precedent.
Frământă bine aluatul, împachetează-l în folie de plastic şi pune-l la rece, în frigider, pentru frăgezire.
După jumătate de oră, scoate aluatul, întinde-l cu un făcăleţ şi modelează fursecurile cu forme speciale. Pune-le în tavă, pe o hârtie de copt şi bagă la cuptor pentru 15-20 de minute.
Pudrează cu zahăr vanilat.
Poftă bună!