Gugelhupf cu struguri
Ingrediente: 125 g brânză de vaci, 125 ml lapte călduţ, 1 lingură miere, 50 g zahăr, 40 g drojdie, 200 g făină integrală, 1 vârf de cuţit sare, 6 linguri ulei, 50 g miez de nucă tocat, 100 g stafide, 400 g boabe de struguri albi, 50 g zahăr pudră pentru decor
Numar portii: 8 Timp de preparare: 2h Dificultate: medie
Mod de preparare
Amesteci brânza de vaci scursă bine cu laptele, mierea, zahărul şi drojdia mărunţită. Adaugi două linguri de făină, omogenizezi bine, acoperi şi laşi 15 minute. Adaugi restul de făină, sarea, uleiul şi frămânţi un aluat moale, îl acoperi şi-l laşi la crescut 45 de minute.
Speli boabele de struguri, le tai pe jumătate şi le scoţi sâmburii. Întinzi aluatul într-o foaie de 35x25 cm. Împarţi pe foaia de aluat stafidele, strugurii, nuca tocată, rulezi pe lung şi presezi uşor. Aşezi ruloul într-o formă unsă şi tapetată, laşi la crescut 30 de minute, apoi înţepi uşor aluatul cu un beţişor.
Introduci forma în cuptorul preîncălzit pentru circa 45-50 de minute. Laşi să se răcorească, îl scoţi din formă şi-l presari cu zahăr pudră.