Inele de mere în aluat, cu sos de vanilie şi scorţişoară
Cât de apetisant poate să sunt combinaţia de măr, scorţişoară şi sos de vanilie! Acest desert, inele în aluat, îţi va răsfăţa papilele gustative, ţie şi celor dragi.
Ingrediente pentru Inele de mere în aluat, cu sos de vanilie şi scorţişoară
- 4 mere
- 1 lamâie
- 2 ouă
- 100 ml bere
- 100 g făină
- 50 g zahăr brun
- ulei
- sare
- scorţişoară pulbere
- sos de vanilie
Mod de preparare Inele de mere în aluat, cu sos de vanilie şi scorţişoară
Curăţă bine merele şi taie-le felii groase de aproximativ un centimetru. Stoarce lămâia şi adaugă feliile de măr în sucul de lămâie. Lasă-le câteva minute.
Între timp, separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile se bat spumă, în timp ce gălbenuşurile se amestecă cu berea, cu un praf de sare, cu făina şi cu zahărul. Peste ultimul amestec se adaugă spuma de albuşuri şi se încorporează bine până se obţine o compoziţie omogenă.
Pune puţin ulei într-o tigaie, la foc mic. Trece feliile de măr prin compoziţia obţinută şi adaugă-le în tigaie la prăjit, timp de 3-5 minute. Întoarce-le şi lasă încă 2 minute.
Când sunt gata, aurii, se scot şi se tăvălesc prin scorţişoară şi zahăr. Se adaugă sosul de vanilie şi sunt numai bune de servit.
Poftă bună!