Înghețată de vișine
Este gustarea perfectă şi sănătoasă pentru a te răcori la finalul unei zile pline.
Ingediente
400 g vișine
1 pliculeț zahăr vanilat
400 ml frișcă
2 linguri zahăr pudră
1 lingură zeamă de lămâie
vișine și mentă, pentru decor
Mod de preparare
Speli bine vișinele, le scoți sâmburii, apoi le bagi în blender până când obții un piure fin. Separat, bați frișca spumă împreună cu zahărul pudră și cu cel vanilat, apoi încorporezi ușor, cu o spatulă, piureul de vișine și zeama de lămâie. Răstorni amestecul într-o caserolă de sticlă, o acoperi și o dai la congelator.
După aproximativ o oră, o scoți și o mixezi, ca să îndepărtezi acele de gheață care se formează, apoi o dai din nou la congelator. Repeți această operațiune de câteva ori, la un interval de 30 de minute.
Servești înghețata decorată cu vișine întregi și frunze de mentă.