Pandișpan cu mure

25 august 2025   Deserturi

Pandișpanul cu mure este un desert pufos, clasic de vară.

Ingrediente

200 g mure

300 g făină

150 g iaurt grecesc

6 ouă

6 linguri zahăr

100 g unt

coaja de la 1 lămâie

1 linguriță zeamă de lămâie

1 pliculeț praf de copt

1 praf de sare

zahăr pudră, pentru decor

Mod de preparare

Speli murele și le lași deoparte.

Pentru pandișpan, separi albușurile de gălbenușuri. Bați spumă albușurile cu sarea și cu zeama de lămâie. Adaugi, în ploaie, zahărul și mixezi până obții o bezea lucioasă. Amesteci gălbenușurile cu untul topit, iaurtul și coaja de lămâie și omogenizezi. Cu o spatulă, încorporezi ușor gălbenușurile în albușuri, apoi adaugi în ploaie făina amestecată cu praful de copt. Omogenizezi cu mișcări de jos în sus.

Răstorni aluatul într-o tavă de cuptor tapetată, netezești și așezi murele. O dai la cuptorul încins până trece testul scobitorii.

Servești prăjitura decorată cu zahăr pudră.

Mai multe