Prăjitură cu mac, mere și gutui

5 noiembrie 2025   Deserturi

Combinaţia dintre fructe şi mac va fi mereu apreciată. Dacă mai adaugi un aluat dulce şi un strop de dragoste, rezultatul, adică o prăjitură cu mac, mere şi gutui, va fi delicios. 

Ingrediente

2 gutui

2 mere

200 g făină

10 linguri zahăr brut

200 g unt moale

4 ouă

1 linguriță bicarbonat

3 linguri mac

1 praf de sare

coaja rasă de la 1 lămâie netratată

stafide, pentru decor

susan alb, pentru decor

Mod de preparare

Speli gutuile și merele, le cureți de semințe și le tai felii. Așezi feliile de gutui pe o tavă și le presari cu o lingură de zahăr.

Pentru aluat, amesteci bicarbonatul, cu macul, cu făina și cu sarea. Separat, combini untul moale cu restul de zahăr, omogenizezi până obții o cremă, apoi încorporezi ouăle, unul câte unul, amesteci și adaugi coaja de lămâie, lingură cu lingură și amestecul cu făină. Omogenizezi aluatul și îl răstorni într-o tavă rotundă, tapetată, integrezi, alternativ, feliile de mere și de gutui și îl dai la cuptor 40 de minute, până când se rumenește uniform.

Decorezi prăjitura cu stafide și cu susan alb, după gust.

Mai multe