Reţetă uşoară de prăjitură pentru Crăciun
Numărătoarea inversă până la Crăciun a început, motiv pentru care îţi propunem să încerci această reţetă uşoară de prăjitură pentru Crăciun, şi anume prăjitura Nanaimo.
Ingrediente necesare:
- o sută de grame de ciocolată amăruie - două ceşti de zahăr pudră - o jumătate de linguriţă de esenţă de vanilie - două linguri de pudră de budincă de vanilie - trei ceşti de frişcă lichidă - o jumătate de ceaşcă de unt fără sare - o ceaşcă de nucă de cocos - o jumătate de ceaşcă de migdale - o ceaşcă de biscuiţi graham - cinci linguri de cacao - două linguri de zahăr - un ou mare
Mod de preparare:
Tapetează o tavă cu hârtie de copt şi lasă marginile puţin mai lungi, ca să poţi scoate uşor prăjitura din tavă.
Pentru stratul de jos, amestecă untul, zahărul şi pudra de cacao pe bain marie, până la omogenizare. Toarnă încet amestecul peste oul bătut, amestecând continuu. Adaugă biscuiţii graham pisaţi, migdalele şi nuca de cocos rasă. Presează amestecul bine în tava tapetată.
Pentru stratul de la mijlocul prăjiturii Nanaimo, bate untul cu frişca lichidă, pudra de budincă de vanilie, esenţa de vanilie şi zahărul pudră. Când ai o cremă pufoasă, toarnă peste stratul cu cacao şi biscuiţi.
Pentur stratul de deasupra al prăjiturii, topeşte ciocolata şi untul pe bain marie. Lasă să se răcească puţin, apoi toarnă peste stratul de cremă şi dă la frigider până se întăreşte, circa o oră.
Scoate prăjitura Nanaimo din tavă folosind marginile din hârtie de copt lăsate peste tavă. Taie cubuleţe şi serveşte la cafea, ceai sau cu lapte.
Sursa: unica.ro