Șnițele poloneze cu cartofi natur

27 noiembrie 2024   Din bucătăria ta

Ioana Rocas, Cluj-Napoca, ne-a trimis această reţetă delicioasă! Şi tu ne poţi trimite reţeta ta preferată la adresa retete@click.ro!

Ingrediente

800 g piept de pui

1 ardei capia verde

4 căței usturoi

2 ouă

1 ardei capia roșu

2 fire ceapă verde

150 g cașcaval ras

2 linguri iaurt

1 legătură pătrunjel

500 g cartofi

ulei

50 g făină

sare

1 cub unt

piper

lapte

Mod de preparare

Tai carnea cubulețe, la fel procedezi și cu ardeii, usturoiul și ceapa, apoi le amesteci.

Separat, bați ouăle și le combini cu iaurtul, cu cașcavalul, cu pătrunjelul tăiat fin, cu făina și cu sare și piper, după gust. Omogenizezi compoziția și o lași la odihnit 30 de minute.

Torni ulei într-o tigaie și, cu o lingură, iei din compoziție și formezi plăcințele pe care le prăjești pe ambele părți. Le scoți pe șervețele absorbante.

Speli și cureți cartofii, îi tai cuburi, îi fierbi, apoi îi scurgi, îi amesteci cu unt și îi asezonezi cu sare și cu piper, după gust. Îi servești alături de șnițele cu salată sau murături.

Mai multe