Cozonac cu nucă

15 decembrie 2015   Din țară

Mulţumim Clementinei Cojan din localitatea Braniştea, judeţul Bistriţa Năsăud pentru această reţetă de cozonac cu nucă.

Ingrediente

Pentru cocă 400 g făină 100 g unt topit 100 g zahăr 1 ou plus 1 gălbenuş 150 ml lapte 30 g drojdie coaja rasă de la o lămâie 1 praf de sare

300 g miez de nucă măcinată

100 g zahăr pudră

1 albuş

1 linguriţă coajă rasă de lămâie

Mod de preparare

Freci drojdia cu o lingură de zahăr, două linguri de făină şi cu două linguri de lapte călduţ. Maiaua obţinută o laşi să crească, la loc cald, 30 de minute. Cerni făina şi o amesteci cu restul ingredientelor şi cu maiaua crescută. Frămânţi un aluat omogen, elastic, uşor de prelucrat, care se desprinde de pe pereţii vasului. Laşi la crescut 40 de minute, la loc cald.

Pentru umplutură, amesteci nuca măcinată cu zahărul, coaja rasă de lămâie şi cu albuşul bătut spumă. Întinzi aluatul în foaie, pui deasupra umplutura, rulezi şi aşezi cozonacul într-o formă unsă cu unt şi tapetată cu făină. Ungi deasupra cu gălbenuş şi coci aproximativ 45 de minute.

Mai multe