Dulceaţă de nuci verzi

24 iunie 2014   Din țară

Prepararea dulceţurilor poate fi un adevărat examen pentru gospodine. Începem de astăzi o incursiune în lumea dulceţurilor şi îţi vom prezenta, pe rând, reţete care mai de care mai delicioase şi mai parfumate.

Dificultate mică Preparare 90' Pentru 6 borcane

Ingrediente

150 nuci verzi, mici

900 ml apă

2 linguri zeamă de lămâie

1,2 kg zahăr

1 albuş

1 plic zahăr vanilat

Mod de preparare

Cureţi nucile de coaja verde, până când acestea rămân albe. Opăreşti nucile de 3 ori, lăsându-le în apa clocotită 10 minute, apoi le speli în 5-6 ape reci, lăsându-le de fiecare dată 15 minute în apă. Dizolvi zahărul în apă şi o pui la fiert. După ce a dat primul clocot, pui albuşul şi o lingură de zeamă de lămâie.

Strecori amestecul şi-l aşezi din nou pe foc ca să se lege. Adaugi nucile şi plicul de zahăr vanilat şi le laşi să fiarbă, până se leagă dulceaţa. Amesteci ca să nu se lipească de pereţii vasului. După aceea, adaugi o lingură de zeamă de lămâie şi amesteci bine. Pui dulceaţa în borcane, pe care le închizi ermetic.

Mai multe