Lichior de cireşe

4 iunie 2014   Din țară

Este vremea băuturilor preparate în casă. Una dintre ele, pe care ţi-o propunem azi, este lichiorul de cireşe. Rezultatul va fi cu siguranţă pe măsura aşteptărilor!

Ingrediente

3 kg cireşe 2 l vodcă 1 kg zahăr 100 ml rom

Mod de preparare

Speli cireşele, le scurgi şi le zdrobeşti bine cu tot cu sâmburi. Le aşezi împreună cu zahărul într-un borcan pe care-l legi bine la gură. Laşi cel puţin 2 săptămâni până se topeşte zahărul, dezlegi borcanul şi torni vodca şi romul, apoi îl legi la loc. Ţii vasul la rece, cel puţin 14 zile, având grijă să-l agiţi din când în când. Strecori lichiorul şi-l torni în sticle închise ermetic şi poţi servi.

Mai multe