Prăjitură în straturi

15 octombrie 2016   Din țară

Cititoarea noastră Oana Plăcintă din Suceava îţi propune astăzi o reţetă fabuloasă de prăjitură în straturi. Iată cum se prepară!

Ingrediente

Pentru aluatul 1

200 g făină

100 g unt

50 ml smântână

sare

Pentru aluatul 2

600 g făină

o lingură ulei

200 ml apă călduţă

sare

Pentru umplutura cu mere

1½ kg mere acrişoare

100 g zahăr

scorţişoară

Pentru umplutura de mac

150 g mac

50 g zahăr

un pliculeţ zahăr vanilat

Pentru umplutura de brânză

700 g brânză de vaci

100 g zahăr

3 ouă

sare

un pliculeţ zahăr vanilat

Pentru umplutura de nuci

250 g nuci

80 g zahăr

un pliculeţ zahăr vanilat

Pentru topping de final

250 g smântână

2 ouă

Pentru uns foile

100 g unt

Pentru servit

100 g zahăr pudră

Preparare

Pentru aluatul 1 de prajitura, făina cernută o amesteci cu sare şi apoi cu untul tăiat bucăţele, după care adaugi smântâna şi frămânţi aluatul. Bila de aluat obţinută o ţii la rece timp de o oră. Pentru aluatul 2, făina cernută o amesteci cu uleiul şi cu sarea şi frămânţi în timp ce adaugi apa călduţă. Aduni şi acest aluat de prajitura într-o bilă şi o dai la rece 30 de minute.

Pentru umplutura de mere, cureţi merele de coajă, le razi şi le storci de zeamă cu mâna, apoi le amesteci cu zahăr şi cu scorţişoară. Amesteci şi celelalte umpluturi şi le împarţi în două. Aluatul 2 îl împarţi în 8 părţi, din care întinzi 8 foi. Într-o tavă unsă cu unt, pui aluatul 1 întins cu sucitorul şi-l înţepi cu o furculiţă.

Îl ungi cu unt topit şi peste acesta pui jumătate din umplutura de mac. Acoperi cu o foaie, pe care o ungi cu unt, şi pui jumătate din amestecul de brânză. Pui a treia foaie din cele opt, o ungi cu unt topit şi pui jumătate din umplutura de nuci. Urmează a patra foaie, pe care o ungi cu unt topit şi pui jumătate din umplutura de mere.

Repeţi operaţiunea cu cele patru umpluturi şi cele 4 foi rămase. Ultima foaie o acoperi cu toppingul de smântână şi ouă şi apoi înţepi prăjitura in straturi cu o andrea lungă în mai multe locuri. Introduci tava în cuptorul preîncălzit pentru o oră. După ce prăjitura în straturi s-a rumenit, o laşi să se răcească. Serveşti prăjitura în straturi presărată cu zahăr pudră.

prăjitura in straturi

Placinte cu gem de capsuni

Placinte cu gem de capsuni

Prajitura de post cu gem de prune si aluat ras

Prajitura de post cu gem de prune si aluat ras

Prajitura cu ananas, frisca si gem

Prajitura cu ananas, frisca si gem

Mai multe