Prăjitură Sumegi

29 mai 2018   Din țară

Un desert care te cucereşte cu gustul şi cu aspectul său, prăjitura Sumegi estre propunerea cititoarei noastre, Nadia Budur, din Brăila. Încearc-o şi tu!

Ingrediente pentru prăjitură Sumegi

Pentru blat:

4 albuşuri

125 g zahăr

100 g miez de nucă măcinat

1

lingură făină

1 praf de sare

Pentru cremă:

4 gălbenuşuri

1 ou

125 g zahăr

25 g cacao

200 g unt,

ţinut la temperatura camerei

esenţă

de vanilie sau de rom

1 praf de sare

ciocolată albă, pentru decor

Mod de preparare prăjitură Sumegi

Pentru blat, mixezi albuşurile spumă cu sarea. Adaugi zahărul şi mixezi până devin o bezea tare şi lucioasă. Combini

nucile cu făina şi le încorporezi în bezea, amestecând uşor. Întinzi bezeaua într-o tavă în care ai aşezat hârtie de copt. Dai tava la cuptorul încălzit, la foc mediu şi o ţii până se întăreşte şi se rumeneşte uşor pe margini. Între timp, prepari crema. Baţi, cu telul, oul şi gălbenuşurile, apoi încorporezi zahărul, sarea şi cacaua. Aşezi pe baie de aburi şi amesteci până se îngroaşă. Dai de pe foc, adaugi untul şi esenţă, după gust.

Tai blatul în trei bucăţi egale. Aşezi o felie pe un platou, întinzi peste ea o parte din cremă şi tot aşa: felie, cremă, felie şi cremă până termini ingredientele. Decorezi prăjitura cu ciocolată albă rasă, apoi o dai la frigider până a doua zi.

Mai multe