Ruladă cu cremă de ciocolată

25 aprilie 2014   Din țară

Cititoarea noastră Mirela Marinescu din Mizil, jud. Prahova, ne-a trimis această reţetă delicioasă. Nu uitaţi că aşteptăm şi reţetele voastre la adresa retete@click.ro!

Ingrediente:

Pentru blat: 4 ouă 4 linguri zahăr 3 linguri făină 1 lingură cacao 1 lingură ulei

250 g margarină

3 gălbenuşuri

5 linguri zahăr

3 linguri apă

100 g ciocolată amăruie

esenţă de rom

Mod de preparare:

Pentru blat, mixezi bine gălbenuşurile cu uleiul şi zahărul, până ce acesta din urmă se topeşte. Adaugi treptat făina cu cacao. Amesteci uşor până se omogenizează compoziţia şi adaugi albuşurile bătute spumă cu un praf de sare.Tapetezi tava cu hârtie de copt şi dau la foc potrivit, timp de 5-10 minute. Răstorni foaia pe un prosop curat presărat cu zahăr pudră. Laşi la răcit.

Pentru cremă, laşi apa cu zahărul la foc mic şi, când se topeşte zahărul, stingi focul, adaugi ciocolată şi amesteci bine. Adaugi treptat gălbenuşurile, amestecând bine. Separat, în margarina lăsată la căldura camerei, adaugi câte o lingură din amestecul de ciocolată şi mixezi. Obţii o cremă fină. La sfârşit adaugi esenţă de rom.

După ce blatul s-a răcit, îl ungi cu cremă, îl rulezi bine şi îl ţii la rece câteva ore.

Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.

Mai multe