Ruladă de dovlecei

24 septembrie 2019   Din țară

Îi mulţumim cititoarei noastre fidele, Meli Elena Udrea din Râmnicu Vâlcea, pentru această delicioasă reţetă de ruladă de dovlecei.

Ruladă de dovlecei

Ingrediente

  • 500 g dovlecei
  • 4 ouă
  • 10 prosciutto cotto
  • 250 g caşcaval ras
  • 4 linguri parmezan ras
  • sare
  • piper

Mod de preparare

1 Speli dovleceii, îi usuci, îi razi, îi dai cu sare şi îi laşi la scurs. Separat, baţi ouăle, potriveşti gustul de sare şi piper şi încorporezi în ele caşcavalul ras. Storci bine dovleceii şi îi amesteci cu compoziţia cu ouă. 

2 Răstorni compoziţia într-o tavă de cuptor tapetată şi o dai la cuptorul preîncălzit 20 de minute. 

3 Întinzi peste blatul rece parmezanul, aşezi feliile de prosciutto, îl rulezi cu ajutorul hârtiei de copt, îl înveleşti în folie şi îl dai la rece 2 ore.

Mai multe