Saltimbocca cu capere şi verzişoare de Bruxelles
Sidonia Toncean din Oradea ne-a trimis din nou o reţetă care să te facă să te lingi pe degete: saltimbocca. Iată cum se prepară:
Ingrediente
pentru friptură
1 kg cotlet de porc fără grăsime 8 felii prosciutto 50 g unt 100 ml vin alb 200 ml supă de carne 2 linguri făină salvie 70 g capere 1 lingură ulei de măsline sare piper
pentru varza de Bruxelles
700 g varză de Bruxelles
1 ceapă
50 g unt
100 ml lapte
1 linguriţă amidon
nucşoară
mărar verde
cimbru
sare
piper
Mod de preparare
Se taie cotletul felii- aproximativ 8 felii - şi se bat ca pentru şniţele, între două folii de plastic.
Pe fiecare felie de cotlet aşezăm câte o felie de prosciutto pe care o apăsăm bine cu mâna să se lipească de cotlet. Pe partea cealaltă a cotletului pe care o dăm cu sare şi piper proaspăt măcinat, presărăm frunze de salvie uscată pe care le presăm cu mâna să se lipească şi ele bine de cotlet.
Trecem apoi cotletele prin făină, pe ambele părţi, dar le scuturăm de excesul de făină. Într-o tigaie non-aderentă punem uleiul şi 25 g unt la topit. Punem cotletele la prăjit cu şunca în jos şi le lăsăm să se rumenească frumos 2-3 minute pe o parte şi alte 2-3 minute pe partea cealaltă.
Procedăm la fel cu toate feliile de cotlet până se prăjesc toate şi le ţinem la cald.
Adăugăm vinul în tigaie şi-l lăsăm să dea câteva clocote, apoi adăugăm supa, acoperim şi lăsăm să fiarbă până scade puţin.
Untul rămas - 25 g- îl adăugăm în sos şi îl lăsăm să fiarbă până se topeşte untul, apoi adăugăm toate cotletele şi caperele şi lăsăm să fiarbă împreună vreo 15 minute, până când sunt gata.
Preparăm între timp verzişoarele de Bruxelles, pe care le fierbem în apă cu sare vreo 15-20 de minute, după ce le-am spălat. Eu am avut verzişoare proaspete fără frunze uscate, dar se poate prepara şi garnitură din verzişoare congelate. Dupa ce au fiert verzişoarele, le strecurăm. Păstrăm o căniţă.
Ceapa curăţată o tocăm mărunt, apoi o sotăm în untul ce l-am pus la topit într-un vas. Când ceapa devine ca o pastă, adăugăm verzişoarele fierte, ceaşca cu apa în care au fiert verzişoarele, laptele, sare, piper şi nucşoară.
Lăsăm 20-25 de minute să se înnăbuşe, apoi presărăm linguriţa de amidon peste verzişoare, adăugăm cimbrul şi mărarul verde şi lăsăm să dea 1-2 clocote. Cine doreşte poate adăuga şi puţină smântână pentru gătit.
La servire, pe farfurie, alături de saltimbocca punem o paletă cu verzişoare de Bruxellles şi cu sos. Veţi fi încântaţi de ce aromă desăvârşită are cotletul în combinaţie cu verzişoarele.
Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.