Tort cu frişcă şi ciocolată

27 iunie 2018   Din țară

Dacă vrei să prepari un tort absolut delicios cu frişcă şi ciocolată, cititoarea noastră - Cristina Ivaşcu, din Bucureşti, te învaţă pas cu pas cum!

Ingrediente pentru tort cu frişcă şi ciocolată

Pentru aluat

5 ouă

5 linguri zahăr

6 linguri făină

1 praf de sare

Pentru sirop

400 ml apă

4 linguri

zahăr

25 ml esenţă de rom

Pentru cremă

500 ml frişcă

400 g

ciocolată

Mod de preparare tort cu frişcă si ciocolată

Baţi albuşurile spumă cu praful de sare şi cu 3 linguri de zahăr. Adaugi gălbenuşurile, restul de zahăr, făina şi amesteci până obţii un aluat omogen. Îl torni într-o formă de tort tapetată şi îl coci 25 de minute la cuptorul preîncălzit, la 180 °C. Îl laşi la răcit 10 minute şi îl răstorni pe un grătar. Îl tai în 3 felii.

Pentru sirop, pui apa cu zahărul la fiert şi, după ce s-a dizolvat zahărul, dai deoparte, adaugi esenţa de rom şi însiropezi feliile de blat.

Pentru cremă, aşezi frişca pe baie de aburi, adaugi ciocolata ruptă şi amesteci până se topeşte. O laşi puţin la răcit şi o baţi cu mixerul până îşi măreşte volumul. Ungi cu o parte din cremă feliile de tort, apoi îl îmbraci în ce rămâne şi îl ornezi după imaginaţie.

Mai multe