Tort cu fructe de pădure

5 iulie 2017   Din țară

Cu siguranţă trebuie să prepari în această vară tortul cu fructe de pădure. Este un deliciu dulce-acrişor ne spune doamna Roxana Muntean din Sibiu.

De ce ai nevoie

2 tablete de ciocolată albă

2 tablete de ciocolată cu lapte

500 ml frişcă

250 g pişcoturi

1 cutie mascarpone

1 pliculeţ gelatină

300 ml suc sau zeamă din compot

300 g fructe de pădure

Cum se prepară

Pui la foc mic 125 ml de frişcă împreună cu cele 2 ciocolate cu lapte.  După ce s-a topit, laşi amestecul la răcit 7-8 minute, apoi adaugi jumătate din cantitatea de gelatină, pe care o pui înainte la înmuiat în apă călduţă.  În acelaşi mod, prepari şi cea de-a doua cremă:  cele 2 ciocolate albe le topreşti în 125 ml frişcă  şi adaugi, în plus, şi mascarpone.

Baţi, apoi, frişca rămasă (250 ml), o înjumătăţeşti şi o încorporezi în cele două creme obţinute. Separat, înmoi pişcoturile în suc sau în zeama unui compot pe care-l preferi şi le aşezi într-o formă de tort detaşabilă pe toată suprafaţa. Pui deasupra primul strat de fructe, crema cu ciocolată neagră, urmată de alt strat de fructe, peste care torni crema cu ciocolată albă. Ornezi tortul cu fructe de pădure.

Mai multe