O nouă reţetă de pizza cu ciuperci
16 aprilie 2013
Felul principal
Ingrediente: 400 ml apă, 150 g mălai, 250 g caşcaval, 3 linguri sos de roşii, 100 g ciuperci, 50 g măsline, fără sâmburi, 1 ardei iute, câteva frunze de rucola, pentru decor, oregano, sare
Mod de preparare:Numar portii: 2 Timp de preparare: 1h 20min Dificultate: mică
Pregăteşti o mămăligă mai moale din apă, mălai şi un praf de sare şi adaugi 50 g de caşcaval ras. Întinzi mămăliga, ca un blat, într-o tavă rotundă unsă cu ulei. Ungi blatul
cu sosul de roşii amestecat cu oregano, pui caşcavalul rămas tăiat cuburi mai groase şi măslinele.
Tai ciupercile felii fine şi le împrăştii peste pizza. Pui câteva felii de ardei iute şi o introduci la cuptor pentru 20 de minute. O decorezi cu frunze de rucola.