Vinete cu legume şi soia

30 august 2013   Felul principal

Ingrediente: 2 vinete potrivite, 2 dovlecei, 1 ceapă albă, 1 ceapă roşie, 4 felii brânză topită sau caşcaval, 1 ardei capia, 1 roşie, 1 morcov, 1 păstârnac, 1 felie ţelină (circa 50 g), 3 ouă, 1 mână frunze de spanac sau de untişor, 2 linguri ketchup, 6 linguri ulei de măsline, 1 legătură pătrunjel sau mărar, 100 g soia granulată, sare, piper, condimente pentru friptură

Număr porţii: 4 Timp de preparare: 60 min Dificultate: mică

Mod de preparare

Cureţi dovleceii şi vinetele de coajă, le tai felii groase de 7-8 mm şi le condimentezi cu sare, piper şi condimente pentru friptură, după gust. Toci mărunt cepele, păstârnacul, ţelina, morcovul şi ardeiul.

Într-o tigaie antiaderentă, căleşti în uleiul de măsline încins feliile de vinete şi de dovlecei (câte 1-2 minute pe fiecare parte). În altă tigaie, căleşti în puţin ulei încins legumele tocate. După cinci minute, adaugi ketchupul, sare, piper, după gust, şi verdeaţa tocată. Pui soia la înmuiat în apă clocotită 10 minute, o storci şi o mixezi într-un blender. Aşezi într-un vas rotund de sticlă termorezistent (sau crăticioară) uns felii le de vinete călite în formă de raze, formând coroniţa.

Amesteci legumele călite cu soia tocată, ouăle, spanacul tocat şi condimente, după gust. Aşezi umplutura în mijlocul coroniţei şi acoperi cu capetele felii lor de vinete şi cu dovleceii căliţi. Introduci vasul la cuptor pentru 20-30 de minute. Răstorni coroniţa pe o farfurie termorezistentă, aşezi deasupra feliile de brânză topită, roşia tăiată felii subţiri, decorezi cu verdeaţă şi o mai laşi la cuptor pentru încă 8-10 minute.

O laşi să se răcorească, o aşezi pe un platou şi o tai felii ca la tort. Poţi folosi în loc de soia 200 g de carne tocată.

Liliana, Timişoara

Mai multe