Ciorbă de pește
5 octombrie 2023
Gătește sănătos
Iată o reţetă de ciorbă de peşte, cu un gust nemaipomenit de bun.
Ingrediente
500 g crap
2 morcovi
1 legătură pătrunjel
1 ceapă
½ țelină
50 g orez
2 l apă
zeama de la 1 lămâie
sare, piper, după gust
verdeață proaspătă
Mod de preparare
Cureți peștele de solzi și de intestine și îl tai bucăți. Tai ceapa, pătrunjelul și țelina mărunt, iar morcovii rondele.
Pui apa la fiert, iar când clocotește adaugi orezul spălat în prealabil și legumele. După 15 minute, pui bucățile de pește și dai focul mic. Lași să fiarbă încă 15 minute, adaugi sare și piper, zeama de lămâie și verdeața.