Ciorbă de vită cu legume
Ai aici reţeta pentru o ciorbă de vită ca acasă, pe care o poţi savura alături de familie!
De ce ai nevoie ca să prepari ciorbă de vită cu legume:
500 g carne de vită
1 ceapă
3 tulpini de ţelină
2 morcovi
2 cartofi curăţaţi
220 g porumb congelat
220 g mazăre congelată
2 conserve x 400 g roşii în bulion
850 ml supă de vită
2 foi de dafin
2 linguriţe pudră de usturoi
2 linguri ulei
4 căni cu apă
2 linguriţe boia iute
Cum prepari ciorbă de vită cu legume:
Tai carnea în bucăţi mai mici şi o pui la călit în ulei până se rumeneşte pe ambele părţi. Când e gata, o dai deoparte pe un platou.
Tai ţelina, ceapa, cartofii şi morcovii în bucăţi potrivite. Căleşti ceapa şi ţelina în ulei până devin aurii, circa 10 minute. Adaugi carnea rumenită, apa, supa, roşiile în bulion, morcovii, cartofii, porumbul, foile de dafin, usturoiul şi le laşi să dea în clocot. Reduci focul şi laşi să fiarbă fără capac până se înmoaie carnea, circa o oră. Adaugi mazărea şi boiaua, acoperi şi mai ţii pe focul mic încă 30 minute. Asezonezi cu piper negru măcinat sau boia iute, dacă doreşti.