Cornuri cu ciocolată
Parcă ziua este mai frumoasă când o începi cu o cafea aromată şi un corn cu ciocolată.
De ce ai nevoie pentru cornuri cu ciocolată
600 g făină
100 g zahăr
175 ml lapte
1 lingură drojdie uscată
3 linguri unt
1 ou
1 lingură esenţă de vanilie
200 g cremă de ciocolată
Cum se prepară cornuri cu ciocolată
Dizolvă drojdia în lapte călduţ. Aşteaptă 5 minute şi încorporează în lapte 200 g de făină şi zahărul. Amestecă bine şi lasă la crescut 30 de minute, într-un loc cald. Încorporează oul bătut, untul topit, esenţa de vanilie şi pune făina rămasă, puţin câte puţin. Frământă până obţii un aluat omogen, care nu se mai ţine de degete. Lasă aluatul să crească până îşi dublează volumul.
Împarte aluatul în 16 bucăţi egale, din care întinzi foi dreptunghiulare. Pui câte o lingură de cremă de ciocolată şi rulezi. Dă drumul al cuptor, pune cornurile în tavă şi lasă-le să crească 10-15 minute. Ţine-le la cuptor până se rumenesc.
Sursa foto http://www.gastrosenses.com/