File de crap cu sos
Iată reţeta pentru o cină rapidă şi suficient de consistentă cât să nu mai ciuguleşti nimic înainte de culcare, file de crap cu sos.
Ingrediente pentru file de crap cu sos: 2 fileuri de crap 5-6 roşii cherry tăiate jumătăţi 10-15 boabe de piper 5 căţei de usturoi 1 lingură ulei sare, după gust piper măcinat, după gust ½ linguriţă zahăr 3 fire ceapă verde 1 lămâie 4 linguri pastă de ardei 5 linguri sos de roşii 50 ml vin alb mărar paste
Speli peştele, îl usuci, îl dai cu sare şi piper măcinat şi îl laşi deoparte.
Ungi un vas termorezistent cu ulei. Amesteci pasta de ardei cu sosul de roşii, cu vinul, cu zahărul şi le răstorni în tavă.
Presari boabele de piper, usturoiul mărunţit şi aşezi peştele în sos. Dai vasul la cuptorul încins. După ce a trecut un sfert de oră, adaugi roşiile, ceapa verde făcută rondele, câteva feliuţe de lămâie şi mai laşi 15 minute la cuptor.
Serveşti peştele cu sos, alături de paste fierte şi decorat cu mărar.