Prăjitura Karpatka
Acest desert special, cu gust acrişor de lămâie poate fi preparat oricând şi de oricine. Este un desert foarte sănătos!
Ingrediente
Pentru aluat 250 ml lapte 100 g margarină 1 lingură rasă zahăr 150 g făină 5 ouă
1 cutie cremă pentru cremşnit
750 ml lapte rece
zahăr pudră cu aromă de vanilie
Pentru aluat, se fierb laptele, margarina şi zahărul. Se adaugă toată făina şi se amestecă energic, până când compoziţia începe să se desprindă de pe pereţii vasului (aproximativ două minute), după care se pune într-un castron. Cu ajutorul mixerului, se amestecă pe rând ouăle, până se obţine o compoziţie omogenă. Se toarnă compoziţia într-o tavă de
20x30 cm, tapetată cu hârtie de copt, şi se nivelează. Se introduce în cuptorul preîncălzit pentru 25 de minute, se lasă să se răcească, după care se taie în două pe lungime.
Crema pentru cremşnit se prepară conform indicaţiilor de pe ambalaj şi se aşază peste una din foile de blat, după care se acoperă cu cea de-a doua foaie. Prăjitura se ţine la frigider două ore. Înainte de servire, se porţionează şi se presară cu zahăr pudră.