Ravioli cu brânză şi mărar
Deşi la prima vedere ţi se va părea că această reţetă îţi va lua mult timp să o prepari, lucrurile nu stau chiar asa, iar gustul său este unic.
Ai nevoie de
Pentru aluat
180 g făină
2 ouă
½ lingură sare
Pentru umplutură
350 g cartofi
1 mână mărar tocat
3 căţei de usturoi
100 g brânză de capră
1 praf de sare
Amestecă şi frământă toate ingredientele pentru aluat, până obţii o cocă maleabilă. Înveleşte-o într-o folie alimentară şi dă-o la frigider pentru cel puţin o oră.
Curăţă cartofii şi fierbe-i în apă cu sare. Scurge-i şi lasă-i să se răcească, după care zdrobeşte-i cu o furculiţă. Combină-i cu usturoiul pisat, brânza de capră, mărarul şi un praf de sare.
Întinde foaia şi decupeaz-o în pătrate de aproximativ 7-8 centimetri. Pune o lingură de umplutură şi deasupra aşază un ravioli simplu. Apasă bine cu degetele capetele până se lipesc. Pune apă cu sare la fiert şi când clocoteşte adaugă ravioli. Fierbe-i 7-8 minute, după care pune-i la scurs.
Dacă vrei, în loc să-i fierbi îi poţi prăji în unt, până se rumenesc.
Sursa foto http://collectingmemoriess.blogspot.ro