Reţete mănăstireşti cu peşte
Se spune că cele mai bune bucătărese sunt măicuţele de la mănăstiri care folosesc ingrediente proaspete şi ştiu reţete din bătrâni, pline de gust. Îţi propunem să notezi aceste reţete mănăstireşti cu peşte, un adevărat deliciu.
Crap în saramură
De ce ai nevoie pentru crap în saramură
1 carp de aproximativ 1 kg
2 linguri ulei
1 linguriţă boia dulce
sare, după gust
Cum se prepară crap în saramură
Cureţi peştele de solzi, îi tai capul, coada şi îi scoţi intestinele. Îl speli în apă rece şi-l tai în jumătate pe lung. Îndepărtezi şira spinării pentru a obţine două fileuri. Le ungi pe ambele părţi cu ulei şi le aşezi pe grătarul încins, până se rumenesc.
Fierbi apă cu boia şi sare după gust şi după 1-2 minute dai deoparte şi laşi la răcit. Serveşti peştele cu saramura rece şi cu mămăliguţă.
Peşte prăjit
De ce ai nevoie pentru peşte prăjit
1 kg peşte
3 linguri făină
1 praf de sare
pătrunjel verde
ulei, pentru prăjit
Cum se prepară peşte prăjit
Cureţi peştele, îi tai capul şi coada şi îi îndepărtezi intestinele. Tai peştele bucăţi, îl ştergi, îl sărezi şi-l dai prin făină. Îl prăjeşti pe ambele părţi în ulei încins, îl scoţi pe şervete de hârtie pentru a se absorbi excesul de ulei şi-l serveşti cu pătrunjel tocat şi mămăligă.
Zacuscă de peşte
De ce ai nevoie pentru zacuscă de peşte
3 kg peşte
200 ml ulei
4 linguri făină
2 castraveţi în oţet
2 morcovi
2 rădăcină pătrunjel
1 kg roşii
2 cepe
foi de dafin
sare
piper boabe
Cum se prepară zacuscă de peşte
Cureţi peştele, îl tai bucăţi, îl dai prin făină şi-l prăjeşti în ulei, după care-l scoţi pe şervete pentru a se absorbi excesul de ulei. Separat, fierbi castraveţii cu morcovii şi rădăcinile de pătrunjel, până se înmoaie. Descojeşti roşiile şi le treci prin sită, pentru a îndepărta seminţele. Toci legumele şi le amesteci cu sucul de roşii, cepele tocate uşor sotate şi sare după gust. Pui la fiert, iar după ce a dat câteva clocote adaugi bucăţile de peşte, frunzele de dafin şi boabe de piper. Mai laşi să fiarbă câteva minute. Această zacusă se serveşte rece, după ce a fost preparată. Dacă vrei să o păstrezi peste iarnă, prăjeşte peştele simplu şi nu cu făină. De asemenea, după ce ai pus zacusca în borcane sterilizeaz-o 30 de minute într-un vas cu apă.