Supă-cremă de andive cu peşte

8 septembrie 2015   Gătește sănătos

Delicatese în marile bucătării ale lumii, andivele îşi pot găsi locul şi în preparatele tale. Doar sunt atât de savuroase şi de sănătoase!

Ingrediente

2 andive 150 g somon (sau alt peşte) 1 ceapă 2 căţei de usturoi 2 linguri unt 1 cartof 500 ml supă de pui 200 ml lapte 2 linguri zeamă de lămâie pătrunjel verde piper proaspăt măcinat sare

Mod de preparare

Cureţi andivele, îndepărtezi cotorul amar, le speli şi le tai bucăţi. Cureţi ceapa, usturoiul, cartoful, le tai şi le sotezi împreună cu andivele în untul bine încins şi amestecat cu 2 linguri de apă.Când încep să se înmoaie, adaugi jumătate din cantitatea de supă de pui şi laşi totul să fiarbă până când sunt bine pătrunşi cartofii.Treci totul prin blender, le pui din nou la foc, adaugi somonul tăiat fâşii şi opărit, diluezi cu restul de supă şi cu lapte şi laşi să fiarbă 5-6 minute, la foc mic. Potriveşti gustul de sare, piper, adaugi zeama de lămâie şi după 2-3 clocote supa este gata pentru a fi servită, garnisită cu pătrunjel verde şi piper proaspăt măcinat.

Mai multe