Supă de perişoare
Supa de perişoare provine din Rusia. La prepararea ei poţi folosi orice carne tocată doreşti.
Ingrediente (4 porţii)
300 g cartofi 1 morcov 1 ceapă 3 linguri pesmet 200 g carne tocată 1 ou 3 căţei usturoi piper sare mărar pătrunjel ulei pentru călit
Mod de preparare
Amesteci carnea, usturoiul pisat, pesmetul, oul, sarea şi piperul, după gust, şi din compoziţia obţinută formezi perişoare. Căleşti în puţin ulei morcovul dat prin răzătoare şi ceapa tăiată mărunt, până se înmoaie. Într-o cratiţă cu apă clocotită pui cartofii tăiaţi cuburi, amestecul călit de morcov cu ceapă şi un pic de sare. Când încep să clocotească, adaugi perişoarele. Laşi să fiarbă, la foc mediu, 15-20 de minute, până când cartofii sunt fierţi. Opreşti focul, presari pătrunjelul şi mărarul.