Tort cu cremă de brânză

25 februarie 2016   Gătește sănătos

Pentru această reţetă de tort cu cremă de brânză, ai grijă să scurgi bine brânza.

Ingrediente (1 tort)

Pentru blat 4 ouă 4 linguri zahăr 3 linguri făină 1 lingură cacao 1 praf de sare

500 g cremă brânză de vaci

2 linguri miere

coaja de la 1/2 de lămâie

2 plicuri gelatină

250 ml frişcă lichidă

100 ml cremă de whisky

Mod de preparare

Pentru blat, baţi ­ouăle spumă cu un praf de sare şi cu zahărul. Încorporezi făina amestecată cu pudra de ­cacao şi torni compoziţia într-o tavă mare, unsă şi tapetată. Stratul de compoziţie trebuie să fie subţire, deci alege o tavă ­mare, astfel încât aceasta să se întindă. Coci în cuptorul preîncălzit circa 20 de minute, scoţi foaia de pandişpan şi o laşi să se răcorească.

Îmbraci un bol în folie de plastic. Cât e călduţ pandişpanul, tai ­fâşii şi îmbraci bolul cu ele. Opreşti şi pentru „ca­pacul” cu ­care vei acoperi tortul. Pui gelatina la înmuiat în 150 ml de apă rece, apoi o încălzeşti la bain-marie, fără să dea în clocot.

Amesteci brânza cu mierea, adaugi crema de whisky, coaja de ­lămâie rasă şi gelatina călduţă. Baţi frişca şi o încorporezi în crema de brânză. Torni crema în bolul „îmbrăcat” în pandişpan, netezeşti şi acoperi cu ­restul de pandişpan. Laşi la ­rece circa ­şase ore, apoi răstorni bolul şi decorezi cu frişcă.

Mai multe