Vedeta verii: tartă cu caise şi fistic
Martha Stewart ne recomandă o delicioasă tartă cu caise şi fistic, aşa că nu vei putea să-i rezişti acestui desert apetisant care este, pe bună dreptate, vedeta verii. Caisele şi fisticul tocat se combină armonios într-un singur strat, peste o cremă bogată, completate de un aluat foitaj dreptunghiular.
Ingrediente
1 cană + 1 lingură fistic nesărat, descojit şi prăjit ½ cană zahăr tos 8 linguri unt rece, nesărat, tăiat cubuleţe 1 ou 1 linguriţă esenţă de vanilie 1praf de sare făină, pentru suprafaţa de lucru 2 foi aluat foitaj (500 g) 570 g caise (cam 6 bucăţi), tăiate felii subţiri 1 gălbenuş 1 lingură smântână pentru frişcă 2 linguri zahăr brun 80 g gem de caise
Mod de preparare
Pui cana de fistic şi zahărul tos într-un robot de bucătărie şi amesteci, ca să se combine. Adaugi untul şi amesteci până se formează o pastă. Pui oul, esenţa de vanilie şi sarea şi omogenizezi, apoi dai compoziţia deoparte.
Pe o suprafaţă de lucru pudrată cu făină, apeşi marginile ambelor foi de aluat, ca să obţii o foaie mare. O întinzi ca să obţii un dreptunghi mare. O muţi într-o tavă de copt. Nivelezi compoziţia de fistic păstrată peste aluat, lăsând o margine liberă, de 2-3 cm.
Aranjezi feliile de caise deasupra, în 4 rânduri verticale, alternând direcţia în care pui caisele. Îndoi marginile aluatului, folosind degetul arătător, ca să formezi o margine mai ridicată. Dai tava la frigider 30 de minute.
Preîncălzeşti cuptorul. Amesteci gălbenuşul şi smântâna pentru frişcă. Ungi cu oul bătut marginile aluatului foitaj. Toci lingura rămasă de fistic şi îl presari, împrenă cu zahărul brun, peste caise. Dai la cuptor 35 de minute, rotind tava la jumătatea intervalului, până se rumeneşte aluatul şi fructele sunt suculente. O laşi să se răcească.
Între timp, încălzeşti 2 minute gemul de caise cu o lingură şi jumătate de apă, într-o cratiţă, la foc mic, amestecând, până când se subţiază gemul. Îl treci printr-o sită fină, deasupra unui bol mic. Ungi fructele cu glazura obţinută din gem.
Sursa + foto: www.marthastewart.com