Conopidă gratinată

28 mai 2018   Mâncăruri rapide

Pentru a-i conferi un gust interesant, hai să încerci să gratinezi conopida!

De ce ai nevoie ca să faci conopidă gratinată:

1 conopidă medie

150 g bacon

50 g caşcaval

100 g smântână, pentru gătit

2 linguri făină

1 ou

sare

piper măcinat

piper boabe

1 foaie dafin

1 crenguţă cimbru

2 linguri ulei

2 linguri parmezan

Cum prepari conopidă gratinată:

Rupi conopida bucheţele, pe care le speli sub un jet de apă rece şi le laşi la scurs. Le fierbi în apa în care ai adăugat foaia de dafin, sare, cimbrul şi boabe de piper, după gust. O ţii 10 minute, apoi o scurgi. Tai baconul fâşii. Aşezi bucheţelele de conopidă într-o tavă unsă cu ulei şi presari peste ele baconul. Combini caşcavalul ras cu smântâna, oul, făina, sare şi piper măcinat, după gust. Torni compoziţia în tavă şi o ţii la cuptor, încălzit în prealabil, până când se rumeneşte uşor. Scoţi tava, presari  parmezanul şi serveşti conopida fierbinte.

Mai multe