Foitaj cu sparanghel

5 iunie 2024   Mâncăruri rapide

Sparanghelul este recunoscut pentru proprietăţile pe care le are asupra sănătăţii.

Ingrediente

30 fire sparanghel

1 aluat foitaj

1 gălbenuș

2-3 linguri lapte

150 g brânză cheddar, rasă

100 g brânză cu mucegai, mărunțită

1 lingură zeamă de lămâie

sare și piper, după gust

Mod de preparare

Speli sparanghelul și îi tai partea lemnoasă de jos, îl stropești cu puțin ulei și presari peste el sare și piper, apoi îl lași deoparte.

Întinzi aluatul foitaj într-o tavă dreptunghiulară, tapetată, îl înțepi din loc în loc, îl ungi cu gălbenușul bătut cu laptele, lași marginile libere, presari pe toată suprafața brânza cu mucegai, apoi brânza cheddar și așezi deasupra sparanghelul. Îl stropești cu zeama de lămâie și dai tava la cuptor până când se rumenesc marginile.

Mai multe