Paste cu ardei gras. Reţeta rapidă a lui Jamie Oliver
Pentru zilele când ai poftă de paste şi nu vrei să petreci prea mult timp în bucătărie, renumitul bucătar Jamie Oliver îţi recomandă o reţetă simplă de paste cu ardei gras. Preparatul mai conţine şi alte legume, care dau o savoare aparte mâncării tale.
Ingrediente
2 ardei graşi roşii, tăiaţi felii 2 ardei graşi galbeni, tăiaţi felii ulei de măsline sare grunjoasă piper negru măcinat 2 cepe roşii, tăiate fin 2 căţei de usturoi, daţi prin răzătoare 1 legătură de pătrunjel verde (frunzele tăiate mărunt) 2 linguri de oţet din vin sau oţet balsamic 2 mâini de parmezan ras 2 linguri cu vârf de brânză mascarpone sau smântână, opţional 450 g penne sau spaghete
Mod de preparare
Pui toţi ardeii graşi într-o tigaie adâncă, la foc mediu, cu puţin ulei de măsline, 1 praf de sare şi piper, după gust. Acoperit tigaia cu un capac şi căleşti totul la foc mic, 15 minute, până se înmoaie legumele. Nu te grăbi, deoarece dacă vei găti lent ardeii, se păstrează savoarea legumelor. Adaugi ceapa şi căleşti legumele încă 20 de minute.
Apoi adaugi usturoiul şi tulpinile de pătrunjel şi amesteci bine în tigaie. Mai rumeneşti cel mult 3 minute. Guşti şi condimentezi cu sare şi piper. Adaugi oţetul şi amesteci bine ingredientele. Apoi adaugi 1 mână de parmezan ras şi brânza mascarpone (sau smântână, dacă foloseşti) şi reduci flacăra la minimum.
Între timp, pui apă cu sare la fiert, într-o oală mare. Adaugi pastele şi le fierbi conform indicaţiilor de pe ambalaj. Când s-au fiert, le strecori într-o sită şi păstrezi un pic din apa în care s-au făcut.
Pui ardeii graşi, pastele şi frunzele tocate de pătrunjel într-un bol mare, încălzit. Le amesteci bine pe toate în acest vas, apoi adaugi puţină apă (în care au fiert pastele) şi torni de câteva ori ulei de măsline extravirgin pentru a acoperi pastele. Serveşti imediat şi pui restul de parmezan.
Sursa + foto: www.jamieoliver.com
Pui cu orez şi ciuperci la cuptor. Reţeta lui Jamie Oliver
Pui cu orez şi ciuperci la cuptor. Reţeta lui Jamie Oliver
Tocană de pui cu năut şi cartofi. Reţeta lui Jamie Oliver
Tocană de pui cu năut şi cartofi. Reţeta lui Jamie Oliver
Cartofi şi ţelină la cuptor. Reţeta lui Jamie Oliver
Cartofi şi ţelină la cuptor. Reţeta lui Jamie Oliver