Paste cu carne şi legume
Vrem să vă surpindem astăzi cu reţetă de paste cu carne şi legume, o reţetă clasică şi foarte uşor de preparat. Te vei convinge de asta numai dacă o vei găti pentru tine şi toti ai tăi cei dragi!
Ingrediente pentru paste cu carne şi legume
400 g carne tocată 300 g paste 1 ceapă 1 morcov 1/2 ardei gras 2 linguri ulei 2 linguri margarină 2 căţei de usturoi oregano sare piper
Mod de preparare pentru paste cu carne şi legume
Tai mărunt ceapa, morcovul şi ardeiul şi le căleşti împreună cu uleiul şi două linguri de apă. Când încep să se înmoaie legumele, adaugi carnea tocată, condimentezi cu sare, piper, usturoiul zdrobit şi oregano. Continui călirea încă 6-7 minute.
Între timp, fierbi pastele în apă cu sare, le scurgi de zeamă şi aşezi, într-o formă termorezistentă, un strat peste care adaugi carnea şi legumele, după care adaugi cel de al
doilea strat de paste. Deasupra ungi cu margarină. Introduci forma la cuptor pentru 25 de minute. Pastele cu carne şi legume sunt foarte bune calde.