Piept de pui învelit în bacon cu garnitura de ciuperci
Ciupercile reprezintă surse importante de fibre, vitamine şi minerale? Pe lângă minerale precum potasiu, cupru, fier, ele conţin şi seleniu, care nu se găseşte în prea multe fructe sau legume. Acesta protejează organismul în lupta împotriva bacteriilor şi fungilor. Ingrediente 1 piept de pui 10 felii bacon 150 g brânză cheddar rasă 250 g gălbiori 500 g champignons 2 căţei usturoi sare piper pătrunjel, după gust ulei
Speli ciupercile şi le usuci cu prosoape de bucătărie. Le feliezi, le condimentezi cu sare, piper, după gust şi cu usturoi pisat. Adaugi 3 linguri de ulei şi amesteci. Pui ciupercile într-o tavă. Tai pieptul de pui în 5 bucăţi. Fiecare felie de carne o baţi cu ciocănelul de şniţele, o condimentezi cu sare şi piper, după gust şi aşezi pe ele câte 2 felii de bacon, apoi presari brânza şi rulezi. Aranjezi rulourile de piept de pui deasupra ciupercilor. Acoperi tava cu folie de aluminiu şi o dai la cuptorul preîncălzit, la 180 °C, 50-60 de minute. Serveşti rulourile cu garnitură de ciuperci, asezonate cu pătrunjel proaspăt tocat