Prăjitură de mere cu pişcoturi şi frişcă
Ştiai că merele elimină acidul uric, ameliorând deci simptomele reumatismului? Sau că albesc dinţii şi îi curăţă datorită acidului oxalic onţinut? Se zice că este bine să consumi un măr pe zi, dar noi avem o idee în plus: o prăjitură de mere cu pişcoturi şi frişcă, care se prepară în mai puşin de jumătate de oră şi este şi foarte gustoasă.
Prăjitură de mere cu pişcoturi şi frişcă - Ingrediente
100 g pişcoturi 4 mere dulci 200 ml frişcă 1 esenţă de vanilie 50 g zahăr frunze de mentă pentru decor
Prăjitură de mere cu pişcoturi şi frişcă - Cum se prepară
Se taie merele cubuleţe, se pun într-o crăticioară cu apă cât să le acopere, zahărul şi vanilia şi se fierb 20 de minute. Se lasă compotul să se răcească, apoi se scurge zeama într-o cană. Se taie pişcoturile în jumătate, se înmoaie în zeama de compot şi se pun în strat în trei pahare. Se adaugă câteva cuburi de mere din compot şi se acoperă cu un strat de frişcă. Se continuă punând ingredientele în aceeaşi ordine până se umplu paharele. La final, se decorează prăjitura de mere cu pişcoturi şi frişcă cu frunze de mentă şi se dă la frigider.