Proja – brioșe cu mălai
10 februarie 2025
Mâncăruri rapide
Proja, sau brioșele cu mălai, sunt delicioase și foarte ușor de pregătit! Acestea sunt ideale pentru mic dejun sau ca gustare rapidă.
Ingrediente
5 ouă
1 linguriță sare
9 linguri mălai
9 linguri făină
2 lingurițe praf de copt
200 g iaurt
200 ml ulei
2 căni brânză de vaci proaspătă
Mod de preparare
Mixezi într-un bol ouăle cu iaurtul și cu uleiul.
În alt bol, amesteci făina, mălaiul, praful de copt și sarea, apoi combini ingredientele umede cu cele uscate, amesteci bine, iar la final adaugi brânza de vaci. Continui să amesteci până obții un aluat pe care îl torni în forme de brioșe.
Dai brioșele la cuptor aproximativ 30 de minute sau până ce s-au rumenit. Se servesc ca aperitiv sau în loc de pâine.