Salată de ciuperci cu maioneză şi castraveţi

28 decembrie 2015   Mâncăruri rapide

După atâtea preparate din carne ce au fost pe masa de Crăciun, acum ar merge de minune un preparat mai uşor, dar gustos. Ideal ar fi să se prepare rapid pentru că suntem sătui de orele în şir petrecute în bucătărie înainte de 25 decembrie. Îmi trece rapid prin minte delicioasa salată de ciuperci cu maioneză şi castraveţi. Crede-mă că e tot ce ai nevoie în această perioadă. Merge de minune cu nişte chifteluţe din soia, dar şi cu un pahar de  vin alb, sec. Iată ce ingrediente ai nevoie pentru această reţetă, dar şi cum se prepară:

Ingrediente pentru salată de ciuperci cu maioneză şi castraveţi

Pentru salată:

- 400 de grame de ciuperci (din conservă), - 200 de grame de castraveţi muraţi, - 6 căţei de usturoi, - maioneză.

Pentru maioneză:

- un ou,

- 300 ml de ulei,

- zeama de la o lămâie,

- sare după gust,

- o linguriţă de muştar.

Salată de ciuperci cu maioneză şi castraveţi – metoda de preparare:

Aşa cum am mai spus, salata de ciuperci cu maioneză şi castraveţi se prepară foarte uşor. În primul rând, trebuie să faceţi maioneza. În vasul de la blender se pune un ou, 300 ml de ulei, zeama de la o lămâie, o linguriţă de  muştar şi sare. Mixaţi timp de un minut. În acest interval compoziţia se întăreşte şi, la final, aceasta nu trebuie să cadă de pe blender. Acum că maioneza este gata putem să continuăm prepararea salatei de ciuperci cu maioneză şi castraveţi.

Ciupercile se scurg de lichidul din conservă şi se toacă fin. Apoi,  adaugă castraveţii tăiaţi cubuleţe şi usturoiul mărunţit. Se adaugă maioneza şi se amestecă până se încorporează toate ingredientele.

Poftă bună!

Mai multe