Salată de păpădie cu ouă
10 aprilie 2015
Mâncăruri rapide
Gata în numai 30 de minute, această salată de păpădie cu ouă poate fi preparată ca aperitiv sau ca o cină uşoară. Încearcă reţete şi te vei convinge şi tu!
Ingrediente pentru salată de păpădie cu ouă
1 legătură frunze de păpădie 3 ouă 1 ridiche neagră 1 legătură ceapă verde 2 cartofi 2 felioare de şuncă zeama de la o lămâie ulei de măsline
Mod de preparare pentru salată de păpădie cu ouă
Cureţi cartofii şi îi pui la fiert în apă clocotită cu un praf de sare. Pui şi ouăle la fiert, separat. Între timp, tai ceapa, cureţi ridichea neagră de coajă şi o tai cuburi mari, iar felioarele de şuncă le rumeneşti uşor în ulei de măsline. Speli foarte bine frunzele de păpădie, căci s-ar putea să aibă pământ, şi le amesteci cu restul ingredientelor. Faci un sos din ulei de măsline şi zeamă de lămâie şi îl aduci la masă odată cu salata.