Sos aioli cu lămâie
14 septembrie 2016
Mâncăruri rapide
Are o consistenţă asemănătoare cu a maionezei, dar are o textură mai uşoară şi un gust puţin acrişor. Se poate servi la preparatele din peşte, precum şi la salate.
De ce ai nevoie pentru sos aioli cu lămâie
2 căţei de usturoi
1 linguriţă muştar
2 gălbenuşuri
3-4 fire mărar tocate
200 ml ulei de măsline
50 ml zeamă de lămâie
sare
piper
Cum se prepară sos aioli cu lămâie
Pui căţeii de usturoi, muştarul, gălbenuşurile şi mărarul în blender şi le pasezi până când se omogenizează. Adaugi treptat uleiul, în fir subţire, până când se încorporează, după care torni, treptat, zeama de lămâie. Când sosul s-a îngroşat, condimentezi cu sare şi piper după gust. Poate fi păstrat la frigider cel mult o săptămână.
Sursa foto http://savorthebest.com