Spaghete picante

25 iunie 2019   Mâncăruri rapide

Dacă îţi plac mâncărurile picante, cu siguranţă vei adora această reţetă de spaghete. În funcţie de cătă iuţeală preferi, poţi adăuga şi o linguriţă de ulei infuzat cu chilli, ori pastă de ardei iuţi. Dacă vrei ca iuţeala să fie potolită, scoate seminţele de la ardeiul iute şi pune doar jumătate.

Ingrediente

250 g spaghete

150 g kaizer

1 ardei iute 

1 ceapă

50 ml vin roşu

375 g roşii pasate

1 lingură pastă de tomate

sare

30 g parmezan

busuioc proaspăt, opţional

Reţetă de spaghete picante

 Fierbi spaghetele conform instrucţiunilor de pe ambalaj, apoi le scurgi. Dacă vrei, le poţi fierbe cu 1 minut mai puţin, ast­fel încât pastele să fie al dente.

Tai bucăţi kaizerul şi-l pui într-o tigaie încinsă. Amesteci constant până se rumeneşte pe toate părţile în grăsimea lăsată. Adaugi ceapa mărunţită şi jumă­tate din ardeiul iute tocat. Ames­teci până se înmoaie ceapa, apoi torni vinul şi laşi să fiarbă până scade sosul. Pui roşiile pasate, în care ai dizolvat pasta de to­mate, potriveşti gustul de sare şi ţii pe foc până se îngroaşă puţin sosul. Adaugi pastele, amesteci şi mai laşi încă 2 minute.

Înainte să serveşti, presari restul de ardei iute tocat, parme­zanul ras şi, dacă vrei, frunze de busuioc

Mai multe