Supă-cremă de mazăre

7 iunie 2016   Mâncăruri rapide

Poţi face o serie de întreagă de mâncăruri cu mazăre, care mai de care mai gustoase. Iar startul, îl poţi da chiar cu această supă-cremă de mazăre.

Ingrediente (6 porţii)

500 g mazăre nouă 2 cartofi 2 morcovi 3 căţei usturoi 2 cepe câteva frunze de salată verde 1/2 legătură pătrunjel 2 l supă de legume sare piper 1 lingură ulei smântână crutoane

Mod de preparare

Cureţi, speli şi tai în bucăţi mari legumele, mai puţin ceapa şi usturoiul, pe care le mărunţeşti şi le căleşti în puţin ulei. Cartofii şi morcovii îi pui separat la fiert, în supă. Când sunt aproape gata, adaugi mazărea, ceapa şi usturoiul călite şi frunzele de salată verde, şi mai laşi 5-10 minute.

Scoţi legumele, le pasezi cu un mixer vertical şi torni treptat din supa în care au fiert, pentru a obţine o consistenţă mai densă sau mai subţire, după preferinţă.

Adaugi smântâna şi amesteci. Potriveşti de sare şi piper şi laşi să mai dea un clocot. Serveşti supa-cremă de mazăre cu crutoane şi pătrunjel tocat.

Mai multe