Turtiţe cu broccoli

30 iunie 2014   Mâncăruri rapide

Pentru o mâncare consistentă şi rapidă, care să înlocuiască o masă principală a zilei, îţi recomandăm această această reţetă.

Dificultate mică Preparare 40' Pentru 6 porţii

Ingrediente

200 g broccoli

300 g conopidă

2 ouă

300 ml lapte dulce

făină cât cuprinde (circa 300 g)

½ praf de copt

1 praf de sare

ulei pentru prăjit

Mod de preparare

Fierbi 3-4 minute broccoli şi conopida în apă cu puţină sare, scurgi apa şi tai legumele bucăţi mici.

Separat, baţi ouăle cu un praf de sare, praful de copt şi făină, apoi subţiezi cu lapte până ajungi la consistenţa unei smântâni. Adaugi broccoli şi conopida în aluat, amesteci bine, apoi

torni cu polonicul compoziţia de clătite într-o tigaie neaderentă cu ulei bine încins şi prăjeşti clătitele pe ambele feţe, rumenindu-le frumos.

Le scoţi pe un platou cald şi le serveşti cu salată sau ketchup (dulce sau picant).

Mai multe