Vită cu ardei în stil asiatic

1 septembrie 2014   Mâncăruri rapide

Bucătăria asiatică este recunoscută ca fiind una dintre cele mai gustoase şi sănătoase. Preparatul de mai jos este una din dovezi.

Pentru 4 porţii Preparare 20'

Ingrediente

500 g carne de vită

1 lingură + 1 linguriţă sos de soia

1 lingură amidon de porumb

1 lingură vin de orez

2 linguriţe usturoi pisat

2 linguriţe ghimbir răzuit

1 linguriţă sare

1 linguriţă zahăr

3 linguri uleio

1/4 cană sos de stridii

1 linguriţă sos de usturoi

2-3 ardei graşi, tăiaţi felii

4-6 cepşoare mici, tăiate bucăţi

Mod de preparare

Feliază carnea după cum vrei, dar să fie fâşii subţiri. Pune feliile într-un vas mediu cu sos de soia, amidon de porumb, vinul de orez, usturoi, ghimbir, sare, zahăr şi 2 linguriţe de ulei şi amestecă. Dă deoparte.

Combină sosul de stridii şi cel de usturoi într-un vas mic.

Încinge un wok la flacără mare. Adaugă 2 linguriţe de ulei, apoi carnea. Lasă pe foc un minut, timp în care amesteci. Nu lăsa să se prepare prea mult. Transferă carnea şi sucul lăsat pe o farfurie. Adaugă restul de ulei, apoi ardeii graşi, cepşoarele şi sare. Lasă pe foc 30 de secunde, apoi pune carnea şi sucul lăsat de ea şi sosul de stridii. Lasă pe foc până când sosul se îngroaşă puţin, cam 30 de secunde, apoi pune pe o farfurie pentru a servi.

sursa: thatskinnychickcanbake.com

Mai multe