Brioşe delicioase cu caise

25 iulie 2017   Mese festive

Dacă şi ţie îţi plac brioşele, încearcă o reţetă delicioasă şi răcoritoare cu caise, perfectă pentru zilele călduroase de vară.

Ingrediente

100 g făină 100 g zahăr 5 linguri iaurt 50 g unt 50 ml ulei 50 g ciocolată neagră sau fulgi de ciocolată 4 linguri pudră de cacao 3 linguriţe praf de copt 1 linguriţă scorţişoară 1 ou 100 ml apă fiartă 200 g caise

Mod de preparare

 Într-un bol, amesteci făină cu pudra de cacao, scorţişoara şi praful de copt. Separat, mixezi untul împreună cu zahărul, apoi încorporezi oul. Adaugi uleiul şi iaurtul. Mixezi cu amestecul de făina, apoi torni treptat apa, amestecând continuu.

La final, adaugi caisele spălate, uscate şi tăiate bucăţele şi ciocolata mărunţită sau fulgii de ciocolată. Torni aluatul într-o tavă pentru 10 brioşe. Dai la cuptor la 200 °C, 12-15 minute. Serveşti imediat.

Sursa https://tinascookings.blogspot.ro

Mai multe