Chocolate Saga-ediția a IVa, ediție specială de Crăciun, începe pe 22 noiembrie, la Sala Polivalentă din București

21 noiembrie 2024   Mese festive

Mâine, 22 noiembrie 2024, ciocolatierii români își lansează colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile de iarnă,  la Sala Polivalentă din  București. Expoziția va fi deschisă de vineri până duminică.

Festivalul Chocolate Saga deschide sezonul cadourilor cu o ediție de Crăciun a evenimentului, la Sala Polivalentă din București si va reuni cele mai mari nume din România în domeniul ciocolatei.

Fiind singura expoziție de profil din țară, ciocolatierii și-au exprimat nevoia acestui eveniment înainte de luna decembrie, cu scopul de a definitiva contractele și parteneriatele pentru perioada sărbătorilor.  Nu vor lipsi demonstrațiile live, lansarea unor noi colecții de praline și cadouri personalizate pentru Sărbătorile de iarnă.

“Această ediție de Crăciun pare să devină cea mai așteptată tradiție. După 3 ediții în doar doi ani, piața de ciocolată din România prinde contur. Atât maeștrii ciocolatieri, cât și vizitatorii, se declară mai interesați de ediția de Crăciun, care a început ca o ediție-pilot și s-a transformat în evenimentul anului.” (Adina Istrate, organizator)

Live – evenimente spectaculoase de creație cu și din ciocolată

La această ediție, organizatorii au pregătit o zonă pentru demonstrații, in care maeștri talentați ai ciocolatei vor susține demonstrații in toate cele 3 zile de eveniment, potrivite pentru toate tipurile de public - de la spectacole de creație, la demonstrații practice. Acestea vor fi transmise live atât pe ecranele expoziției, cat si pe paginile de social media Chocolate Saga și ale partenerilor media.

Cei care vor fi prezenți vor putea învăța cum se fac pralinele, dar și secretul momentului: cum se prepară celebra ciocolata Dubai.

Se lansează Colecțiile de Sărbători

Cadourile de Moș Nicolae și de Crăciun încep cu dulciurile. Iar dulciurile încep cu ciocolata. In România, ciocolata începe cu Chocolate Saga.  Oamenii de toate vârstele vor să vadă noile colecții  și să le achiziționeze din timp.

Ciocolata sănătoasă- 80% dintre expozanți au produse benefice pentru sănătate și mai mult de jumătate au și produse de post.

Chocolate Saga, cel mai mare Festival al Ciocolatei din Romania, ediția a 4-a de Crăciun, se desfășoară la Sala Polivalentă, în București, în perioada 22 -24 noiembrie 2023 , de vineri, orele 12:00 până duminică orele 18.00. Biletul de intrare costă 15 Ron, iar copiii sub 10 ani și persoanele cu dizabilități beneficiază de intrare gratuită.

Mai multe